Timiș: tinerii PSD și PNL își arată unii altora incompetenții numiți șefi peste școlile din județ de propriile partide

Tinerii din PNL Timiș solicită demisia inspectorului șef al Inspectoratului Școlar Timiș, Aura Danielescu, cumnata vicepremierului Sorin “OUG13“ Grindeanu, pe motiv de incompetență.

Buletin de Timișoara a atras atenția de la numire că decizia este una extrem de controversată, din cauza faptului că Aura Danielescu a fost contestată în mandatul precedent chiar de propriul partid și de proprii primari PSD, însă umbra lui “OUG13“, folosită ca sperietoare peste mișcarea social-democrată, i-a împiedicat pe șefii de la acea vreme ai PSD Timiș să ia vreo măsură împotriva cumnatei care este membru de bază al PFA Sorin Grindeanu, ceea ce înseamnă PSD-ul Timiș de astăzi, dar și de ieri.

“În acest an, niciun liceu din Timiș nu se află în top 20 al celor mai bune licee din țară după rezultatele obținute la examenul de bacalaureat. Doamna Aura Danielescu trebuie să își asume acest eșec pentru că este evident că nu școlile sau elevii sunt vinovați de acest lucru”, spune șeful de la țară al TNL Timiș, Ionuț Sîrbu, consilier local în comuna Boldur.  

La rândul lor, tinerii PSD-iști din Timiș atrag atenția că situația era la fel de dezastruoasă și când Inspectoratul Școlar era condus de un PNL-ist, în persoana lui Marin Popescu.

“În 20 martie 2020, Marin Popescu (PNL) a fost numit în funcția de inspector școlar general. Câte licee din Timiș s-au aflat în anul 2020 în primele 20 de licee din țară? Niciunul. Ciudat sau nu, dar TNL Timiș nu i-a cerut demisia inspectorului școlar general, Marin Popescu. În 11 martie 2022, Aura Danielescu (PSD) a fost numită în funcția de inspector școlar general, iar TNL Timiș îi cere demisia pentru faptul că, la fel ca în 2020, niciun liceu din Timiș nu se află în primele 20 de licee din țară. Ce concluzie tragem? Ipocrizia rămâne la ea acasă. Le recomandăm celor din TNL Timiș să lase educația pe mâna profesioniștilor și să se concentreze pe ce știu ei să facă cel mai bine, respectiv pe pumni, picioare, înjurături și alte cele. P.S: Inspectoratele şcolare judeţene, fiind servicii publice deconcentrate, aplică politicile şi strategiile Ministerului Educației. Dacă nu sunteți mulțumiți de aceste politici și strategii, știți cui să-i cereți demisia“, se arată într-un comunicat de presă.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole