Culiță Chiș, fost director în Primăria Timișoara, cere Consiliului Local revocarea organigramei instituției

Ședința de Consiliu Local din data de 27 iulie va avea pe ordinea de zi la unul dintre puncte “Plângerea prealabilă a domnului Chiș Culiță, înregistrată cu nr. SC2021- 019142/07.07.2021, prin care solicită revocarea Hotărârii Consiliului Local nr. 237/15.06.2021 – privind modificarea şi aprobarea Organigramei, Statului de funcţii si a Regulamentului de organizare si funcționare pentru aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Timișoara”.

Procedura este una standard și este impusă de faptul că fostul director al Direcției de Drumuri se va adresa instanței cu privire la modificarea structurii instituției prin care a fost concediat.

Consilierii locali vor trebui acum să confirme sau să infirme votul dat pe modificarea organigramei, mai precis pe HCL 237/2021.

Direcția de Drumuri, Poduri, Parcaje și Rețele Utilități al cărui director a fost Culiță Chiș a fost înlocuită prin noua organigramă de Direcția Generală de Investiții și Mentenanță, care are în subordine două direcții: Direcţia Infrastructura Verde și Direcţia Tehnică, iar postul acestuia s-a desființat.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole