Primarii PNL Timiș umiliți de viceprimarul Timișoarei Cosmin Tabără: copii de primari îmi trimit mesaje să îi ajut să își treacă examenele pentru că altfel repetă facultatea

PNL Timiș continuă scandalul început vara trecută cu ocazia alegerilor din PNL Timișoara. Frustrați că au fost scoți de la masa decizie, peneliștii răbufnesc cu fiecare ocazie incapabili să-ți asume propriile greșeli.

Cel mai recent exemplu este cel al viceprimarului PNL al Timișoarei, Cosmin Tabără, care conform unor surse politice are zilele numărate în fruntea administrației locale.

Acesta a lansat ieri un atac furibund la adresa propriilor primari PNL și a ajuns la jigniri care rar se văd în politica locală.

“Aș ruga pe toată lumea care vrea să vadă cine a plecat din PNL Timișoara să le ia CV-urile. O să vedem că sunt ba copii de primari care își permit să facă niște lucruri umilitoare pentru ce înseamnă bunul-simț și politica. Nu mi-am permis niciodată, cât tatăl meu a fost în politică, să fac parte din consilii de administrație, să am pretenții pentru a primi bani în schimbul prestației mele, să mă angajez în societăți din subordinea primăriei, să îmi negociez punctele de vedere pentru niște posturi cheie pentru apropiații mei. (…) Dar când pleacă câte un copil care îmi trimite mesaje să îl ajut să își treacă examenele pentru că altfel repetă facultatea… nu e nicio pierdere. Chiar îi rog să plece, eu nu mă voi baza în PNL pe acești oameni(…)“, a declarat Cosmin Tabără, în Express de Banat.

Răbufnirea viceprimarului la adresa propriilor primari poate fi pusă și pe tensiunea care există în rândul organizației, decimată de deciziile luate de Alin Nica și Dănuț Groza, așa cum Buletin de Timișoara a scris AICI.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole