78 de amenzi date de polițiști ieri timișenilor care nu au purtat masca de protecție

Polițiștii timișeni împreună cu polițiștii locali, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș, pompierii din cadrul I.S.U. Banat și reprezentanți ai I.T.M Timiș au desfășurat o nouă acțiune în sistem integrat în vederea limitării răspândirii virusului Covid-19.

Astfel, în cursul zilei de ieri, la activităţi au participat 289 de forţe de ordine, fiind verificate 73 de societăți comerciale, precum şi 55 de mijloace de transport persoane, dintre care 33 de mijloace de transport în comun și au legitima peste 2.500 de persoane.

S-au aplicat 80 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 34.500 de lei. Dintre acestea, 78 amenzi, în valoare de 33.500 de lei, au fost aplicate pentru nepurtarea măștii sanitare și 2 amenzi, în valoare de 1.000 de lei, pentru nerespectarea interdicțiilor privind circulația sau deplasarea.

Polițiștii vor continua acțiunile și în perioada următoare.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole