VIDEO. Timișoara: Virgil Ianțu replică ironică la adresa lui Dan Negru la decernarea titlului de Cetățean de Onoare ale Timișoarei – “unii refuză ce nu li s-a propus“

Virgil Ianțu îl ironizează pe Dan Negru după controversa titlurilor de Cetățean de Onoare ale Timișoarei

Virgil Ianțu a avut o replică ironică la ședința festivă de luni, 3 august, a Consiliului Local în care a primit titlul de Cetățean de Onoare ale Timișoarei.

VIDEO AICI

Controversa privind acordarea titlurilor de Cetățean de Onoare al Timișoarei, cu ocazia Zilei Orașului, a generat un schimb de replici între doi dintre cei mai cunoscuți oameni de televiziune originari din Banat, Virgil Ianțu și Dan Negru.

Totul a început după ce, în 23 iulie, Primăria Timișoara a anunțat că primarul Dominic Fritz va propune Consiliului Local acordarea titlului de Cetățean de Onoare pentru șase personalități: Înaltpreasfințitul Ioan Selejan, Vladimir Tismăneanu, Brîndușa Armanca, Laila Onu, Virgil Ianțu și Elisabeta Moldovan.

PNL a venit cu alte propuneri

La scurt timp după anunțul Primăriei, PNL Timiș, prin grupul consilierilor locali, a anunțat că îi propune pentru aceeași distincție pe Dan Negru și Cristian Chivu.

Președintele interimar al PNL Timiș, Marilen Pirtea, a argumentat că cei doi reprezintă personalități care au dus numele Banatului și al Timișoarei în țară și peste hotare.

Dan Negru: „Mulțumesc, dar nu merit

Ulterior, Dan Negru a anunțat pe Facebook că nu dorește o astfel de distincție.

Mulțumesc, dar nu merit. Nu am susținut niciodată vreun proiect sau vreun om politic. Astfel de distincții sunt, de obicei, recompense politice acordate celor aflați în viață. Poate mă înșel, nu știu. (…) Nu mă pricep la chestii politice. Și NU mi-ar plăcea. Așa că, răsplata prin insigne e insignifiantă. Dar mă onorează gândul. Mulțumesc!”, a scris prezentatorul TV.

Mesajul său a fost interpretat în spațiul public ca un refuz al unei eventuale propuneri venite din partea PNL.

Replica lui Virgil Ianțu

Momentul tensionat a venit în cadrul ceremoniei dedicate Zilei Timișoarei, desfășurată în 3 august, în cadrul ședinței festive de Consiliu Local, când Virgil Ianțu, aflat printre cei care au primit efectiv titlul de Cetățean de Onoare, a făcut o declarație interpretată ca o ironie la adresa lui Dan Negru.

Eu măcar am calitatea să refuz. Alții refuză ce nu li s-a propus”, a spus Virgil Ianțu.

Afirmația a fost percepută ca un atac directă la Dan Negru, în contextul în care prezentatorul TV a anunțat public că nu acceptă o distincție despre care Primăria Timișoara nu anunțase că i-ar fi fost propusă oficial.

Recomandările noastre