Vila Internațional din Timișoara poate fi închiriată pentru evenimente private. Decizia CJ Timiș
Consiliul Județean Timiș a aprobat închirierea ocazională a Vilei Internațional din Timișoara pentru evenimente private, pe perioade de cel mult 45 de zile, fără licitație.
Consiliul Județean Timiș a aprobat, în ședința ordinară de miercuri, 29 iulie, închirierea ocazională a Vilei Internațional din Timișoara, imobil aflat în domeniul public al județului și situat pe Bulevardul C.D. Loga nr. 48.
Hotărârea stabilește cadrul legal prin care clădirea va putea fi închiriată temporar pentru evenimente private, fără organizarea unei licitații publice, în condițiile prevăzute de Codul administrativ.
Potrivit raportului de specialitate care a stat la baza proiectului de hotărâre, excepția este permisă doar în cazul închirierilor ocazionale, pentru o perioadă de maximum 45 de zile, fără posibilitatea prelungirii contractului.
Demersul vine după ce societatea TAM TAM PE BUNE SRL a solicitat Consiliului Județean Timiș închirierea Vilei Internațional pentru organizarea unui eveniment privat.
În urma solicitării, administrația județeană a comandat un raport de evaluare pentru stabilirea tarifului de închiriere, întocmit de M&B EVALCONS SRL, iar ulterior a elaborat un contract-cadru care va putea fi utilizat și pentru alte solicitări similare.
Tariful pentru spațiul închiriat este de 2 lei/mp/zi, la care se adaugă cota legală de TVA, la o suprafață de 5.669 mp. Plata chiriei se achită anticipat, cu cel puțin 3 zile înaintea desfășurării evenimentului, se arată în contract.
Potrivit documentelor aprobate, contractul-cadru are rolul de a stabili condiții unitare pentru toate închirierile ocazionale, de a proteja patrimoniul public al județului și de a clarifica drepturile și obligațiile chiriașilor.
Reprezentanții Consiliului Județean Timiș arată, în raportul de specialitate, că introducerea acestei proceduri va permite soluționarea rapidă a solicitărilor venite din partea persoanelor fizice sau juridice și, în același timp, va contribui la creșterea veniturilor obținute din administrarea patrimoniului județului.
Contractul-cadru aprobat de consilierii județeni va constitui baza tuturor contractelor individuale de închiriere care vor fi încheiate pentru utilizarea temporară a Vilei Internațional, fiecare solicitare urmând să fie analizată și aprobată în condițiile prevăzute de lege.
