VIDEO. Vest: panică într-un bloc – zeci de locatari evacuați după un incendiu izbucnit în camera tehnică a liftului – fumul dens a inundat toată scara

Zeci de locatari ai unui bloc cu zece etaje din Petrila, județul Hunedoara, au fost evacuați sâmbătă, după ce un incendiu a izbucnit în camera tehnică a liftului, iar fumul dens a inundat casa scării.

VIDEO AICI.

Potrivit pompierilor Detașamentului Petroșani, incendiul s-a produs între demisol și parter, în spațiul tehnic al liftului, unde erau depozitate materiale textile, obiecte de mobilier și alte deșeuri inflamabile. Liftul nu era funcțional de mai mult timp.

Treizeci de locatari au ieșit din apartamente și au așteptat în fața blocului până la lichidarea incendiului. Pompierii au intervenit pentru stingere și au folosit două electroventilatoare pentru evacuarea fumului și creșterea presiunii în interiorul clădirii, astfel încât dispersarea fumului să fie controlată.

După ce s-au asigurat că ventilarea spațiului a fost efectuată corect, iar riscul de reaprindere a flăcărilor a fost eliminat, pompierii au permis locatarilor care s-au autoevacuat să revină în apartamente. Cauza probabilă a declanșării incendiului a fost focul deschis în spații închise”, a transmis ISU Hunedoara.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole