În prima lună de la introducerea în trafic, noile troleibuze ale Timișoarei au fost folosite de peste 60.000 de călători, anunță Primăria Municipiului Timișoara.
Primăria Timișoara transmite că, pe lângă troleibuzele de 12 metri deja introduse, în oraș este testată acum și varianta articulată, de 18 metri, care urmează să fie pusă curând în circulație. Noile vehicule au motor electric și baterii, iar achiziția lor este finanțată prin PNRR.
Flota se înnoiește cu 25 de troleibuze lungi și 8 scurte, iar municipalitatea a lansat recent și licitația pentru încă 10 troleibuze de 12 metri, prin Programul Regional Vest.
Viceprimarul Ruben Lațcău afirmă că, în mai puțin de o lună, noile troleibuze au fost folosite de aproape 60.000 de pasageri. Varianta lungă, aflată în testare, are o capacitate de 140 de persoane, dintre care 48 pe scaune, fiind destinată în special liniilor aglomerate.
Potrivit administrației locale, modernizarea transportului public continuă prin achiziția de vehicule noi, extinderea și construirea de linii de tramvai, realizarea de poduri cu linii dedicate, precum și prin amenajarea benzilor speciale și a intersecțiilor optimizate pentru prioritatea mijloacelor de transport în comun.
