Duminică seară, în jurul orei 18:35, ISU Timiș au fost anunțați prin SNUAU 112 despre producerea unui incendiu la o locuință pe strada Liliacului în Timișoara.
”La locul evenimentului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului 2 cu două autospeciale de stingere și două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic. La sosirea la locul evenimentului, incendiul se manifesta în două încăperi, pe o suprafață de aproximativ 50 mp. Din interior a fost extrasă o butelie. Patru persoane s-au autoevacuat. Trei dintre acestea sunt evaluate medical la fața locului. Doi bărbați au fost transportați la spital, în stare conștientă și cooperantă”, a transmis ISU Timiș.
Pompierii au stabilit că incendiul s-a produs, cel mai probabil, de la jarul căzut din sobă.
