Vineri, 16 ianuarie 2026, comisarul de poliție Paul Marian Podăriță, șeful Serviciului Investigații Criminale din cadrul IPJ Timiș, a oferit detalii despre explozia produsă la anexa sediului Poliției municipiului Lugoj.
VIDEO AICI.
„În urma activităților desfășurate de către colegii de la Institutul INSEMEX Petroșani, împreună cu colegii de la ISU și colegii din cadrul Serviciului Criminalistic, sprijiniți de firma de furnizare a gazelor, a fost descoperită o fisură la o coloană principală, la un racord al unei coloane secundare. Menționez faptul că este o primă constatare pe care noi am făcut-o”, a spus Podăriță.
El a adăugat: „După cum vedeți, în spatele meu se desfășoară în continuare activități pentru a verifica întreaga coloană de furnizare a gazelor. După finalizarea activităților, urmează alte activități specifice de expertizare pentru a stabili toate cauzele care au dus la producerea deflagrației și pentru care vom veni cu anumite completări ulterioare.”
Comisarul a precizat că se menține perimetrul de siguranță și că furnizarea gazelor rămâne oprită acolo unde a fost necesar: „La momentul de față, s-a menținut furnizarea gazelor oprită pentru imobilele pentru care a fost oprită și în cauzele anterioare, iar dacă vor fi modificări pe această linie, o să le comunicăm de asemenea prin intermediul dumneavoastră.”
El a subliniat că fisura identificată reprezintă cauza probabilă a exploziei: „Este o cauză probabilă, tocmai de aceea în continuare mai desfășurăm și alte activități pentru a verifica întreaga coloană și să nu avem alte fisuri și să nu avem alte constatări. Dar, în principiu, având în vedere poziționarea locației unde a fost găsită această fisură, este o cauză foarte probabilă să fi fost determinată deflagrație.”
