VIDEO. Timiș: două magazine Mega Image închise de protecția consumatorilor – 12 magazine ale lanțului controlate de inspectorii OPC în Timișoara și comunele periurbane

Comisariatul Regional pentru Protectia Consumatorilor Regiunea Vest Timiș a desfășurat, în a doua jumătate a lunii ianuarie a anului 2024, o amplă acțiune de verificare a modului în care este respectată legislația în vigoare în magazinele lanțului Mega Image, din județul Timiș.

Până în acest moment, au fost controlate 12 de unități, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate următoarele sancțiuni: 23 amenzi contravenționale, în valoare de 186.000 lei; 5 avertismente; oprirea definitivă de la comercializare a produselor găsite ca fiind neconforme, în cantitate de 422,8 kg ; propunere de încetare practica comerciala incorectă, pentru 2 locații; propunere de închidere temporară, pentru o perioadă de până la 6 luni, pentru 2 locații“, se arată într-un comunicat de presă.

Inspectorii de la protecția consumatorilor au constat mai multe abateri în urma controalelor.

Imaginile VIDEO sunt grăitoare.

“Comercializare de legume și fructe depreciate, legume cu porțiuni moi, cu modificări de aspect, consistență, culoare, etc; comercializarea de produse alimentare care erau păstrate la temperaturi mai mari decât cele declarate de către producători, produse preambalate cu umiditate in interior;  comercializare de produse cu ambalaj deteriorat (ambalaje devidate, rupte, depreciate); comercializare de produse alimentare cu diferențe de gramaj (gramajul declarat pe produs era in defavoarea consumatorilor); comercializarea de produse alimentare cu ddm depășită; comercializare de jucării lipsite de informații în limba romana referitoare la avertismente, categoria de vârstă, declarație de conformitate; neexistenta cantarului în zona de legume fructe; nerespectarea regimului promoțiilor (comercializarea de pachete promoționale fără a avea expus la comercializare și produsul individual); neafișare preturi; fără viza anuala pentru acordul pentru desfășurarea exercițiilor comerciale“, a declarat Alin Gubandru, comisar șef al CRPC Regiunea Vest Timiș.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole