VIDEO. Dominic Fritz a pus mâna pe lopată și “prestează la greu“ pentru Timișoara: înverzim orașul pentru toată lumea indiferent dacă a votat cu Georgescu sau Nicușor

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a anunțat că administrația locală continuă programul de extindere a zonelor verzi, cu plantarea a 2.500 de copaci mari în această toamnă.

Să plantăm copaci este acțiunea cea mai democratică imaginabilă. Asta înseamnă, indiferent dacă ai votat cu Georgescu, cu Nicușor, nu mă interesează, ai nevoie de aer curat, ai nevoie de umbră și trebuie să-ți placă să plantăm copaci. 2500 de copaci plantăm în această toamnă, în toată Timișoara. Și când spun copaci, chiar mă refer la acești copaci mari, de câțiva metri, nu la niște bețișoare. Și ce facem este că în parcurile istorice, unde trebuia să tăiem copaci uscați sau bătrâni, care au fost un pericol, înlocuim fiecare copac tăiat anul acesta cu doi copaci tineri și în restul Timișoarei, pe aliniamente verzi, înlocuim sau punem copaci noi, astfel încât toată Timișoara să aibă un aer mai curat și mai mult umbră”, a transmis edilul, așa cum puteți vedea în VIDEO de AICI.

Potrivit Primăriei Timișoara, lucrările vizează atât plantări extinse în oraș, cât și intervenții punctuale în zone frecventate de copii și familii.

Un exemplu este Școala Gimnazială nr. 30, unde, la solicitarea conducerii unității, au fost înlocuiți arborii ornamentali cu arbori cu potențial real de creștere, pentru a oferi umbră și confort în anii următori.

Administrația locală precizează că jardinierele au fost eliminate pentru a crea un spațiu deschis, iar băncile existente au fost ridicate temporar pentru recondiționare. Acestea vor fi repuse la loc după finalizarea intervențiilor. Autoritățile afirmă că astfel de amenajări sunt parte dintr-un efort mai amplu de îmbunătățire a calității vieții în cartiere și în proximitatea școlilor.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole