Protest la Prefectura Timiș.
Joi, 23 noiembrie 2023, angajații instituțiilor prefectului din toată țara au realizat acțiuni de protest.
Principalele nemulțumiri sunt legate de faptul că salariații din prefecturi au ajuns să aibă venituri mai mici decât colegii lor din primării sau din consiliile județene.
Prefectul PSD de Timiș, Mihai Ritivoiu, a declarat în exclusivitate pentru Buletin de Timișoara că susține protestul salariaților.
“Personal empatizez cu angajații din Instituția Prefectului și mi se pare că protestul lor de a obține drepturi salariale mai mari unul justificat și de bun simț, având în vedere că salariile acestei categorii, unde discutăm de doar puțin peste 1 mie de angajați la nivel național, sunt în acest moment cu aproximativ 30 până la 50% mai mici față de salariile pe care le au angajații cu același statut din Consiliul Județean sau din primării. Problema poate fi rezolvată simplu prin asimilarea acestor funcții cu funcții de stat și recunoașterea faptului că Prefectura este reprezentantul Guvernului în teritoriu, deci este proiecția puterii centrale. Este cu atât mai justificată cererea lor cu cât angajații prefecturi, destul de puțini, se confruntă cu probleme de mare responsabilitate. Aș aminti doar chestiunea fondului funciar, o chestiune delicată, cu mize mari de bani, cu reprezentări în instanță și apoi cu coordonarea și controlul tuturor primăriilor. Este un demers justificat pe care personal îl susțin. Pe de altă parte, din discuțiile pe care le-am avut la nivel guvernamental am înțeles chiar în urmă cu două săptămâni când a fost la București, că se intenționează corectarea acestei sincope legislative în perioada următoare astfel încât acești salariați să beneficieze de niște drepturi pe care în definitiv le merită. Trebuie ținut cont și de faptul că la anul este un an electoral, cu patru tipuri de alegeri în care prefecturile sunt implicate în organizare ceea ce înseamnă ore suplimentare și foarte mut de lucru“, a declarat prefectul PSD de Timiș, Mihai Ritivoiu.
Astăzi, în intervalul orar 10.00-12.00, salariați din prefecturi (funcționari publici și personal contractual) au încetat lucrul și au pichetat sediile instituțiilor.
“Noi, salariații din instituțiile prefectului, solicităm de urgență, adoptarea Proiectului de Lege nr. 285/2022 pentru modificarea OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ și pentru modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în așa fel încât salarizarea noastră să se facă pe grilă de administrație de stat, așa cum sunt încadrați, la acest moment, aproape toți angajații din serviciile publice deconcentrate. Considerăm că, salarizarea personalului din cadrul instituţiilor prefectului trebuie să fie la nivelul funcțiilor publice de stat, având în vedere că instituția prefectului este un organ de control al activității autorităților publice locale și de conducere a serviciilor publice deconcentrate. În prezent, un angajat al instituţiei prefectului are un salariu mult mai mic decât un angajat din consiliul judeţean, primării de municipii și orașe și servicii publice deconcentrate. Facem precizarea că, acesta este ultima noastră actiune moderată de protest. De saptămâna viitoare vom demara procedurile în vederea declansării conflictului colectiv de muncă cu Ministerul Afacerilor Interne și Guvernul României, în vederea declarării grevei generale. Intenționăm să declarăm greva generala în perioada premergătoare desfășurării alegerilor europarlamantare prin blocarea tuturor procedurilor specifice organizării alegerilor, proceduri ce se realizează de către angajații din prefecturi(preluarea și predarea buletinelor de vot, precum și a celorlalte materiale necesare procesului electoral, asigurarea plății tuturor celor implicați în procesul electoral, s.a.). Speram ca mesajul nostru să fie recepționat de către liderii coaliției politice aflată de guvernare, premierul Marcel Ciolacu și președintele Nicolae Ciucă, iar proiectului de lege amintit, să fie adoptat de plenul Camerei Deputaților“, se arată într-un cuminicat de presă transmis de liderul sindical Gabriel Roșu.