Viceprimarul USR al Timișoarei, Ruben Lațcău: șoferi iresponsabili au decis că nu deranjează pe nimeni dacă blochează linia de tramvai – TimPark dispune de o nouă utilitară pentru ridicat mașini parcate ilegal

Viceprimarul USR al Timișoarei, Ruben Lațcău, a anunțat astăzi că TimPark a finalizat procedura de achiziție a unei utilitate pentru ridicat mașinile parcate ilegal.

Am achiziționat o nouă mașină de ridicări pentru a elibera accese la curți și blocuri, linii de tramvai și drumuri publice de mașinile care le blochează abuziv. Timișoara e un oraș mare și avem zeci de situații în care șoferi iresponsabili au decis că nu deranjează pe nimeni dacă își lasă mașina pe prima bandă de circulație sau dacă blochează linia de tramvai. Am avut un caz recent în care un vehicul a blocat Linia 2, lângă Pădurea Verde, și unde a trebuit să intervenim imediat. În plus, mai intervenim în zonele pietonale din oraș, pe locurile de parcare destinate persoanelor cu handicap și în special în stațiile de transport în comun. Anul trecut colegul meu, Cătălin Drulă, a făcut o modificare importantă în lege. Administrația locală poate ridica acum și vehicule care ocupă treceri de pietoni sau spații verzi. În multe cazuri persoane cu mobilitate redusă, fie că vorbim de persoane cu dizabilități locomotorii sau de bunici sau copii, nu au loc să se deplaseze în siguranță“, a declarat Ruben Lațcău.

Acesta este al 4-lea vehicul care intră în flota Timpark și mai urmează unul până la finalul anului.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole