Viceprimarul USR al Timișoarei, Ruben Lațcău: șeful CJ Timiș, Alin Nica, să demisioneze sau să pună mâna pe lopată pentru a da drumul la lucrările de extindere de la Dumbrăvița

Viceprimarul USR al Timișoarei, Ruben Lațcău, l-a acuzat astăzi pe șeful PNL și CJ Timiș, Alin Nica, de incompetență și l-a trimis să pună mâna pe lopată pentru a da drumul la lucrările de extindere la patru benzi a drumului dintre Timișoara, Dumbrăvița și autostrada A1 sau să demisioneze din funcție.

Reamintim că șeful CJ și PNL Timiș, Alin Nica s-a ales cu două dosare penale fiind declarat în conflict de interese de Agenția Națională de Integritate, așa cum puteți citi pe larg AICI.

Ruben Lațcău a spus, într-o declarație de presă, că Primăria Timișoara nu are cui să predea amplasamentul întrucât CJ Timiș nu are constructor pentru acel tronson, în condițiile în care, potrivit legislației, amplasamentul poate fi predat doar unui constructor, prin contract de execuție.

Există clar o degringoladă la nivelul Consiliului Județean, există panică că acele fonduri europene se vor pierde și în acel moment cineva va trebui să răspunsă și singurul răspunzător legal este Alin Adrian Nica. Dacă nu-și dorește să-și asume această răspundere tot timpul are opțiunea demisiei. Voiam să aduc niște clarificări pe discuțiile care în mod regulat apar în spațiul public o dată la o lună, în momentul când Consiliul Județean își aduce aminte că avem o finanțare la nivel de județ, care se va pierde, în valoare de 80 de milioane de lei. În acest moment, noi, ca și partener secundar, nu avem cui să predăm amplasamentul. Amplasamentul se predă unui constructor. Legislația în domeniul construcțiilor este destul de clară. Domnul Nica minte prin omisiune. Amplasamentul se predă unui constructor printr-un contract de execuție. În momentul în care un constructor are contractul semnat, are ordin de începere, el face o predare de amplasament cu toți deținătorii de utilități: Enel, E.On, Aquatim, STPT, firmele de telecomunicații. Cu toții vin la predarea de amplasament, semnează un proces verbal de predare de amplasament și din acel moment constructorul este stăpânul și posesorul până la finalizarea lucrărilor amplasamentului”, a declarat miercuri viceprimarul Timișoarei.

Ruben Lațcău a mai atras atenția că CJ Timiș, pe lângă faptul că nu are contract de execuție, nu are nici aviz de mediu pentru drumul în cauză, nici autorizație de construire.

Noi îi predăm domnului Nica astăzi amplasamentul, să-mi spună cu ce constructor să semnăm procesul verbal. Sau, dacă domnul Nica vrea să execute lucrarea în regie proprie, dânsul cu angajații din Consiliul Județean, nu e nicio problemă, îl susținem în acest demers, îl predăm lui. Nu avem cu cine să semnăm un proces verbal pentru că nu există un constructor. De doi ani avem această discuție absurdă pe un proiect, care în acest moment are autorizație de construcție expirată, nu are aviz de mediu de când a început lucrarea, și, extrem de important, nu are contract de execuție. Pe un proiect în care nu ai autorizație de construcție, nu ai aviz de mediu, nu ai contract de execuție – nu înțeleg ce predare de amplasament își dorește domnul Nica. Primul lucru pe care trebuie să ni-l indice domnul Nica este cui predăm acest amplasament. Consiliului Județean? Execută Consiliul Județean această lucrare în regie proprie? Nu cred. Deci până nu există un constructor cu un contract semnat nu există un cadru legal prin care să se poată preda amplasamentul de către toți deținătorii de utilități. La această predare de amplasament vor trebui să participe toți deținătorii de utilități”, a spus Ruben Lațcău.

Viceprimarul USR l-a acuzat pe șeful penelist al administrației județene că politizează subiectul.

Ceea ce vedem aici este o strategie politică bine gândită, ce are ca scop fuga de responsabilitate. Domnul Nica, în acest proiect de doi ani și jumătate, discută despre problemele pe care le are acest proiect, auzim în mod constant cum vom face, vom rezolva, vom începe, vom drege, vom semna, vom construi și, totuși, realitatea de pe acel sector de drum o vedem cu toții de câte ori intrăm și ieșim din Timișoara. Din păcate, ne vom face de rușine cu această descărcare de pe autostradă pe care Consiliul Județean Timiș în mulți ani de zile nu a fost în stare să o execute, iar până când Consiliul Județean nu va avea un contract semnat mă tem că nu vom putea să vedem foarte mare progres pe această lucrare. Din păcate, se anunță a fi cea mai mare pierdere de fonduri europene din istoria județului Timiș, iar responsabil în întregime va fi domnul Nica. Înțeleg nevoia de a-și găsi vinovați, de a fugi de responsabilitate. Nu este un act onorabil de om de stat, dar este de înțeles, reacționează în modul în care ne-a obișnuit”, a fost de părere edilul.

Ruben Lațcău a transmis că îl sponsorizează cu lopeți pe Alin Nica dacă începe în regie proprie lucrările pe DJ 691.

Aș vrea să vă mai spun un lucru din culise, pe care nu l-am mai spus public până acum. Noi nu am ieșit cu declarații pentru că intenția noastră nu este să ne certăm, ci să se execute lucrarea. Noi ne-am văzut cu ADR Vest de un an de zile și anul trecut în septembrie. A doua oară, am declarat că noi semnăm acel proces verbal. Cu cine să-l semnăm? Consiliul Județean nu a venit cu o hârtie, nu a făcut o convocare de amplasament, nu a făcut un demers minim ca să intre în posesia amplasamentului. Iar asta dintr-un motiv foarte simplu: pentru că nu are cadru legal să facă asta deoarece nu are constructor. Până Consiliul Județean nu va avea constructor desemnat nu va putea să înceapă lucrările. Poate dorește domnul Nica să înceapă lucrările în regie proprie, poate dorește să se apuce dânsul de săpătură… Nu e nicio problemă, noi, astăzi, în jumătate de oră, suntem la Consiliul Județean sau pe drumul de la Dumbrăvița să-i urăm spor la treabă. Sau, mai mult, putem să-i facem o sponsorizare de lopeți și tot ce are nevoie ca să se înceapă. Cu siguranță, stâlpii vor fi mutați, sunt parte din proiect”, a mai precizat Lațcău.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole