Viceprimarul PNL al Timișoarei, Cosmin Tabără, tot mai disperat – folosește imaginea copiilor săi și a soției pentru a se promova politic în Revista Viva: a intrat în politică dintr-o conjunctură

Viceprimarul PNL al Timișoarei, Cosmin Tabără, se află într-o competiție internă în PNL Timiș privind posibila sa candidatură la funcția de primar al municipiului Timișoara.

Neavând prea multe atribuții în carul Primăriei, deci rezultate ioc, și conducând o organizație, PNL Timișoara, în care a fost impus cu forța de către cuplul Alin Nica și Dănuț Groza, deci rezultate ioc, viceprimarul Cosmin Tabără a scos pe masă ultimele cărți favorabile pentru a se promova, adică familia și imaginea soției sale, Simona Amânar, care spre deosebire de domnia sa chiar a avut o carieră de succes și a făcut cinste României, care trebuie să-i fie veșnic recunoscătoare.  

Astfel, Revista Viva a publicat un articol-interviu în care Simona Amânar își laudă soțul, dar “se plânge“ că viceprimarul Cosmin Tabără petrece puțin timp cu familia din cauza programului. De unde și întrebarea: neavând prea multă treabă la primărie, dar nici la partid, unde își petrece totuși timpul viceprimarul PNL al Timișoarei, Cosmin Tabără?

Soțul meu (…) este foarte serios în munca lui și preocupat de oraș, așa că, din păcate, petrece acum destul de puțin timp în compania noastră, dar de fiecare dată încearcă să câștige timp lângă noi. Avem noroc cu casa de vacanță din Retezat, mai fugim acolo uneori și petrecem împreună cu prietenii. A intrat dintr-o conjunctură, e liberal în principii și valori. A intrat la mulți ani după ce tatăl lui, Valeriu, a ieșit din politică și, pentru că era recunoscut pentru integritatea și seriozitatea lui, a fost desemnat viceprimar al Timișoarei. S-a apucat de treabă, muncește mult, își dorește ca, atunci când pleacă din acea funcție, să poată sta și să privească în ochi pe oricine că a fost drept și a făcut tot ce a depins de el, pentru a lăsa ceva în urmă. Și să știți că, după doi ani de mandat, a făcut lucruri care nu au fost făcute de ani de zile, se zbate mult cu toate piedicile puse de adversarii politici. De ce sunt mândră? Pentru că e apreciat de oameni care nu ne cunosc, am întâlnit oameni vorbindu-l de bine fără să știe cine sunt, oameni care m-au recunoscut și mi-au cerut să-i spun să candideze la primărie, pentru că e serios. Până la urmă, astea sunt lucrurile cele mai importante și este de apreciat“, a spus în cadrul interviului Simona Amânar.

Multipla campioană a vorbit nu doar de “băiatul lui tata“, ci chiar și de tata, adică de socrul său, fostul ministru Valeriu Tabără.

Socrul meu este un om apreciat, după 20 ani de politică, este cercetător științific, președinte al Academiei de Științe Agricole, primul din afara Bucureștiului după perioada interbelică, ceea ce spune multe. Am fost chemată și eu să devin secretar de stat la Sport, dar am refuzat, pentru că mi-ar fi fost greu să plec la București singură, copiii și soțul fiind la Timișoara. Cosmin iubește atât de mult Timișoara, vrea să facă ceva pentru orașul lui, nu am vrut să ne mutăm, iar eu nu sunt genul de om care să fugă după o funcție, dacă nu pot aduce un plus prin ceea ce fac“, a mai spus Simona Amânar, așa cum puteți citi pe larg AICI.

Foto: revista viva

Recomandările noastre

Cele mai citite articole