VIDEO. Viceprimarul PNL al Timișoarei, Cosmin Tabără, prins când își sugea rama de la ochelari în plenul Consiliului Local – gest specific copiilor de țâță

Pe data de 15 decembrie 2022, Buletin de Timișoara arăta cum într-o ședință de Consiliul Local, viceprimarul PNL al Timișoarei, Cosmin Tabără, a fost protagonistul unui incident neobișnuit.

Așa cum se poate observa pe înregistrarea video a ședinței, viceprimarul PNL al Timișoarei, nici mai mult nici mai puțin ia de pe masă o sticlă cu apă și o dă pe gât, deși avea pahar în față sa, gest care se mai întâlnește probabil doar prin birurile sătești, precum Dudeștii Noi, sat al șefului de partid al lui Cosmin Tabără, celebrul deja Alin “Țăranul“ Nica. Mai mult, se poate observa cum viceprimarul PNL al Timișoarei, în mod halucinant pentru o persoană cu o asemenea funcție, flutură sticla cu apă prin sală, își clătește gura și își umflă bucile pline cu apă“, se arăta în articolul respectiv.

Ei bine, ceea ce era la vreme respectivă un incident se pare că nu este chiar un incident.

Astăzi, într-o ședință extraordinară online de Consiliu Local, convocată pe tema alocării de fonduri pentru cumpărarea certificatelor de la Colterm, care s-a transformat într-o dezbatere inutilă, sterilă și fără rezultat, viceprimarul PNL al Timișoarei, Cosmin Tabără, a făcut din nou două gesturi întâlnite doar pe stradă.

Astfel, se poate observa cum Cosmin Tabără își bagă rama de la ochelari în gură, în mod repetat, și o suge, gest specific copiilor de țâță care bagă în gură cam tot ce găsesc pe jos, ca mai apoi, tolănit pe spate, în scaunul de la biroul din primăriei, să bea din nou apă cu sticla.

Gestul nu este singular în grupul penelist din Consiliul Local Timișoara, partid condus de Alin “Țăranul“ Nica, de la Dudeștii Noi.

La fel a procedat și consilierul local Lorenzo Barabas, care precum șeful său de la primăriei a fost și el surprins cu sticla la gură, așa cum puteți citi AICI.

https://youtu.be/_ahNYA726o8

Comuna Saravale se digitalizează

Primăria Saravale pune la dispoziția cetățenilor noi servicii online pentru a eficientiza și simplifica interacțiunea dintre cetățean și autoritatea publică locală. Este vorba despre 4 noi secțiuni: Verificare solicitări, Sesizări,…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole