Viceprimarul PNL al Timișoarei, Cosmin Tabără, își renegă cumnatul – la masa de duminică nu s-a discutat numirea acestuia la conducerea STPT

Viceprimarul PNL al Timișoarei, Cosmin Tabără, se află din nou într-o poziție dificilă.

Păcatul originar trebuie însă căutat în vara anului 2021, când a acceptat să intre într-un joc dubios, și să fie practic impus de tandemul care se află încă la conducerea PNL Timiș, Alin Nica și Dănuț Groza, ca șef peste PNL Timișoara, în locul consilierului local Raul Ambruș, care câștigase alegerile.

Pentru alegerea lui Cosmin Tabără a fost nevoie de două scandaluri naționale, care au afectat iremediabil atât imaginea PNL, cât și structura de partid, lucru bineînțeles nerecunoscut de peneliști nici astăzi, deși se spune că primul semn al vindecării este să recunoști că ești bolnav, chestiune de care PNL Timiș nici nu vrea să audă.

Au urma apoi posturile extrem de dificile în care s-a aflat, fiind în conducerea primăriei ca viceprimar, dar în opoziție, la deciziile dificile sau importante, ca și consilier local PNL, lucru care mai mult stârnește hilaritate și duce cu gândul la bipolarism.

Acum câteva luni pentru ca jocul de-a primăria să cunoască noi dimensiuni comice, viceprimarul Cosmin Tabără a rămas și fără o parte dintre atribuții.

Astăzi, 27 septembrie 2022, viceprimarul PNL al Timișoarei, Cosmin Tabără a făcut și o întoarcere în timp, speram să nu mai trăim acele vremuri, când, precum fostul viceprimar PSD, Traian Stoia, a susținut o conferință de presă în propriul birou.

Tema a fost disocierea de cumnatul său, Constantin Cocheci, care urmează să fie numit șef interimar al Societății de Transport Public Timișoara, STPT.

Viceprimarul Cosmin Tabără a spus că nu știa nimic despre acest aspect și că a fost șocat să audă luni de pe holurile primăriei despre numirea cumnatului său, care este de meserie inginer mecanic, care în prezent este director în cadrul AEM.

 “Un lucru pe care trebuia să-l aflu de la colegii mei, că așa era normal, l-am aflat ieri de pe holurile primăriei. Este vorba de intenția de a numi un nou director la STPT în persoana lui Cocheci Constantin, director la AEM și care este cumnatul meu. Eu mă delimitez total de această numire, nici măcar nu m-au consultat, nu mi-au adus la cunoștință, ci pur și simplu au încercat să mă pună în fața faptului împlinit. Vă rog să nu asociați numirea de persoana mea. Nu comentez această numire din punct de vedere profesional, nu discut aceste aspecte, dar vreau să se înțeleagă foarte clar că este o numire pe care și-o asumă colegii de la USR, și-o asumă Ruben Lațcău, Dominic Fritz și Raul Ambruș”, a afirmat Cosmin Tabără, marți, în cadrul unei conferințe de presă.

Viceprimarul PNL al Timișoarei susține că această strategie a USR de a-l numi pe cumnatul său șef la STPT reprezintă un atac la adresa sa.

Cumnatul meu este susținător USR, a fost întotdeauna nemulțumit de celelalte partide politice și și-a îndreptat atenția către ei, nu cred că este membru de partid, dar a fost un susținător al lor. Eu am luat toate aceste aspecte ca și un atac personal la adresa mea, ca și o încercare de a mă lega de deciziile lor, de a-mi pune la îndoială caracterul meu în ceea ce privește relația cu partidul meu, pentru că neanunțând, colegii mei din PNL pot interpreta o altfel de relație pe care aș fi avut-o prin spate cu primarul și cu viceprimarul. Dacă de mine depindeau aceste lucruri, nu l-aș fi numit director pe cumnatul meu la STPT. Nu sunt adeptul numirii celor apropiați, cu atât mai puțin a rudelor. Mă deranjează că cei din USR nu m-au anunțat, că lumea poate percepe faptul că eu l-am numit acolo printr-o înțelegere cu primarul și cu viceprimarul”, a adăugat Cosmin Tabără.

Mai mult, liberalul i-a atacat pe cei din USR pentru faptul că doar se laudă că fac o altfel de politică. În realitate, ar imita politica de pe vremea lui Ion Iliescu.

Ruben Lațcău mi-a spus acum vreo zece zile că la STPT va veni un director cu care o să fiu de acord, pe care sigur o să-l susțin. L-am întrebat despre cine este vorba, i-am avansat două nume, dar nu a vrut să-mi spună despre cine este vorba. Problema este modul cum s-a abordat și este foarte clar că au vrut să se lege în viitor de o chestiune de familie în momentul în care lucrurile nu funcționează. Eu am considerat că e nevoie de a clarifica lucrurile înainte. Nu am niciun dubiu că va fi numit în funcția de director interimar la STPT. Noi, politicienii, trebuie să discutăm la masă și nu în spatele ușilor închise, nu pe sub masă, pentru că ăsta este genul de politică făcut de pe vremea lui Iliescu. Și e genul de politică pe care ei îl contestă și îl detestă în declarații și pe care-l practică zi de zi”, a explicat Cosmin Tabără.

Propunerea celor din USR trebuie să fie aprobată de Consiliul de Administrație al STPT.

În acest moment, societatea are un director provizoriu în persoana lui Patriciu Rușeț, numit în această funcție după demisia lui Nicolae Bitea în toamna anului trecut.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole