Viceprimarul PNL al Timișoarei, Cosmin Tabără, dat de gol din interior: este un ticălos, și-a epuizat timpul

Problema cimitirelor din Timișoara și starea proastă în care se află i-a determinat ieri pe cei doi viceprimari ai municipiului, Ruben Lațcău și Cosmin Tabără, să aibă un schimb tăios de replici.

Serviciul a fost gestionat până recent de viceprimarul PNL Cosmin Tabără care a avut în subordine Direcția de Patrimoniu, deci și cimitirele.

Acesta însă este acuzat că nu și-a făcut treaba.

Un an și jumătate a stat degeaba și apoi a început să se plângă de propriile rezultate. Viceprimarul Tabără dă dovadă de iresponsabilitate și atacă public administrația din care face parte pentru propriile eșecuri. După aproape 10 ani în care importanți membri PNL, printre care se numără și dânsul, au gestionat patrimoniul din oraș, inclusiv cimitirele municipiului, viceprimarul PNL își dă seama că cimitirele sunt murdare. Luna trecută, Florin Răvășilă, fost director liberal responsabil de cimitire, a dat declarații pentru primirea unei mite de 40.000 de euro. De ce? Pentru concesionarea cimitirelor cu dedicație. În ianuarie 2021, când și-a început mandatul de viceprimar responsabil pe patrimoniu, domnul Tabără știa de aceste probleme și a avut un an întreg la dispoziție pentru a lansa o licitație, cu un caiet de sarcini coerent, pentru a rezolva problemele de curățenie și întreținere a cimitirelor. Din cauza incompetenței lui, pe 31 decembrie 2021 a fost nevoie să luăm o măsură de avarie, respectiv să încheiem un contract temporar, pe jumătate de an pentru întreținerea cimitirelor, pentru că urma să expire contractul curent. În februarie anul acesta ar fi trebuit să vină cu documentația de licitația pregătită, cu un regulament și un caiet de sarcini pe care să le trimită spre consultare consilierilor locali. Nu a făcut nimic. „Este în lucru” a fost ce au auzit constant consilierii locali. Abia în iunie, după ce și-a epuizat timpul câștigat din măsura de avarie, a venit cu documentele pentru licitație și cu o propunere de caiet de sarcini, proaste, greșite și scrise cu dedicație. Primarul i-a respins propunerea pentru că era un copy-paste a la Florin Răvășilă, care ar fi dat cu dedicație administrarea cimitirelor, exact așa cum s-a făcut înainte. Luna trecută, când se întâmpla tot calvarul acesta, domnul Tabără nu zicea nimic despre starea cimitirelor și nu a remediat aceste greșeli din documentația venită oricum extrem, extrem de târziu. Dacă după un an și jumătate, în care nu a făcut nimic pe subiect, începe să se plângă de starea cimitirelor, domnul Tabără fie e inconștient, fie e ticălos. Pot spune doar că mă bucur că nu mai are patrimoniul în subordine. Ce nu s-a făcut în tot mandatul lui, s-a rezolvat într-o lună: documentații corecte, caiet de sarcini fără dedicații pentru firme prietene, proiect de hotărâre publicat, supus la vot și aprobat în unanimitate. Inclusiv dânsul l-a votat, iar acum se preface amnezic. Mi se pare ireal să îl aud cum minte și că spune presei că a făcut și a dres, iar acum că vrea să caute caietul de sarcini, care e chiar în anexa hotărârii pe care a votat-o în 27 iulie. Îi voi ușura această căutare, iar aici e link-ul către hotărâre: https://www.primariatm.ro/…/hotarari-ale…/… Cimitirele sunt într-o stare proastă și suntem profund nemulțumiți de felul în care politicienii peneliști au reușit să le gestioneze, atât în administrație precedentă, cât și acum. Așteptăm să încheiem, odată ce e gata licitația, un contract de administrare a 5 cimitire din Timișoara, unde am inclus în caietul de sarcini foarte clar prevederi pentru gestiunea deșeurilor și realizarea de investiții și reparații“, a explicat Ruben Lațcău.

Viceprimarul PNL al Timișoarei, Cosmin Tabără, a luat ieșirea viceprimarului USR ca pe un afront personal și i-a scris un fel de scrisoare de dragoste pe Facebook, dedicată “𝐿𝑢𝑖 𝐿𝑎𝑡̦𝑐𝑎̆𝑢 𝑅𝑢𝑏𝑒𝑛“, ca răspuns la neputința administrativă.

“𝐿𝑢𝑖 𝐿𝑎𝑡̦𝑐𝑎̆𝑢 𝑅𝑢𝑏𝑒𝑛, 𝑝𝑒𝑟𝑠𝑜𝑛𝑎𝑗𝑢𝑙 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑙𝑒 𝑠̦𝑡𝑖𝑒 𝑝𝑒 𝑡𝑜𝑎𝑡𝑒 𝑠̦𝑖 𝑐𝑎𝑟𝑒, 𝑝𝑟𝑖𝑛 ”𝑐𝑎𝑝𝑎𝑐𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑙𝑢𝑖”, 𝑎 𝑙𝑎̆𝑠𝑎𝑡 𝑢𝑛 𝑜𝑟𝑎𝑠̦ 𝑐𝑎 𝑇𝑖𝑚𝑖𝑠̦𝑜𝑎𝑟𝑎 𝑓𝑎̆𝑟𝑎̆ 𝑐𝑎̆𝑙𝑑𝑢𝑟𝑎̆, 𝑡𝑟𝑎𝑛𝑠𝑓𝑜𝑟𝑚𝑎̂𝑛𝑑𝑢-𝑙 𝑖̂𝑛 𝑟𝑢𝑠̦𝑖𝑛𝑒𝑎 𝑡̦𝑎̆𝑟𝑖𝑖… E greu să mă cobor la nivelul tău pentru ați răspunde, dar câteva precizări pe tema administrării cimitirelor din oraș sunt obligat să fac.

1. În ianuarie 2021 am intrat în Primărie ca viceprimar și, la scurt timp, l-am îndepărtat din funcție pe Florin Răvășilă, cel căruia Dominic Fritz și Lațcău i-au redat dreptul de semnătură după ce fostul primar Nicolae Robu i-a luat-o!

2. Am reziliat contractul cu firma care gestiona cimitirele din Calea Șagului și Rusu Șirianu. După ce am urmărit contractul, am fundamentat și rezilierea, iar firma nici nu ne-a acționat în instanță, fundamentarea fiind făcută profesionist.

3. Împreună cu colegii de la Direcția de Patrimoniu am făcut licitația cu două zile înainte de anul nou, când Lațcău și Fritz petreceau în concedii… Ai organizat tu, Lațcău, licitația ??? Habar nu aveai ce se întâmpla în Timișoara atunci… Tu, de fapt, prin competența ta, ai lăsat Timișoara fără căldură. Asta știu timișorenii prea bine!

4. Caietul de sarcini făcut a fost distribuit în primăvară colegilor consilieri locali. Doar Rodica Militaru l-a citit și a făcut adnotări și s-au trecut toate doleanțele dânsei. Oare tu, Lațcău, când l-ai citit? Asta dacă l-ai și citit vreodată… Poate știi despre caietul de sarcini din discuțiile avute pe scările DNA-ului cu cei care au dat declarații în acest dosar.

5. O lună jumătate a stat caietul de sarcini pe masa lui Fritz ca să îl semneze și să-l pună pe ordinea de zi. Se poate verifica din opis-uri, nu-i greu. A intrat în plenul CL Timișoara în 26 iulie. Suntem în 18 august și de atunci nu este încă urcat în platforma de licitații SICAP.

6. Încearcă să citești întotdeauna o frază până la capăt. Nu am spus că voi căuta caietul de sarcini, ci că voi verifica dacă e urcat pe platforma de licitații.

7. Ai prea multă ură și aroganță, neajunsuri care te fac să nu pricepi că Timișoara nu-i a ta, nu-i a voastră, timișorenii nu merită și nu au timp de aceste dialoguri. Este pentru ultima dată când mă cobor la nivelul tău să-ți dau un astfel de răspuns.

8. Deplâng ghinionul acestui oraș că trebuie să mai aștepte o vreme până un om ca tine va pleca de la conducerea lui…“, a comentat Cosmin Tabără.

PNL Timiș sare în apărarea lui Nicolae Robu

PNL Timiș sare în apărarea lui Nicolae Robu O postare a fostului primar Nicolae Robu creează mare vâlvă în viața politică din Timișoara. Acesta acuza trei profesori universitari că sunt…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole