VEST: un tânăr de 17 ani este cercetat penal pentru profanare de morminte – ar fi îndepărtat placa de beton de pe o criptă

Un adolescent de 17 ani, din oraşul Aninoasa, este cercetat penal pentru profanare de morminte şi tentativă la furt, fiind suspectat că ar fi îndepărtat placa de beton de pe o criptă din cimitirul din localitate, însă nu a sustras bunuri sau bani de acolo, a informat joi Inspectoratul de Poliţie (IPJ) Hunedoara.

Cercetările în acest dosar au început după ce, pe 21 ianuarie, familia unei persoane decedate a sesizat Poliţia Aninoasa, că placa de pe mormântul acesteia a fost mutată de la locul ei.

Poliţia oraşului Aninoasa a întocmit dosar penal şi efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de profanare de morminte şi tentativă la furt, fapte comise în perioada noiembrie 2023 – ianuarie 2024. La momentul actual a fost identificată o persoană bănuită că ar fi comis faptele, un minor, în vârstă de 17 ani, care ar fi îndepărtat placa de pe criptă, însă nu a sustras bunuri sau bani„, precizează sursa citată.

Cercetările în acest dosar continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani în vederea identificării tuturor persoanelor bănuite de comiterea faptelor menţionate.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole