VEST: un pod pietonal a fost smuls de viitură – grinzile de lemn amenință cu distrugerea unui baraj

Echipele de la Apele Române Crișuri lucrează contra cronometru pentru a preveni producerea de pagube, după ce un pod pietonal din lemn de pe Crișul Alb, județul Arad, a fost smuls de viitură.

Fenomenele hidro-meteorologice din perioada 03-07 iunie 2023, cumulate cu mișcările tehtonice înregistrare pe raza localității Pilu, județul Arad, au dus la desprinderea unor elemente din structura de rezistență a podului pietonal de la Vărșand, aflat pe râul Crișul Alb, în apropiere de Frontiera de Stat cu Ungaria. Elementele desprinse puneau în pericol lucrările hidrotehnice din zona localității Gyula (Ungaria), situate în aval de podul avariat.

Circulația pe pod a fost interzisă și în scurt timp echipele de intervenție din cadrul Sistemului Hidrotehnic Independent Crișul Alb au acționat cu buldoexcavator, șalupă, barcă gonflabilă, căngi și drujbe pentru a dezafecta podul. La fața locului a fost prezent și un echipaj SMURD gata să intervină în caz de accidentare a personalului din echipele de intervenție. Preventiv a fost amplasată o plasă de protecție, din sârmă, în aval de secțiunea podului“, arată Administrația Ape Crișuri.

Specialiștii Administrației Bazinale de Ape Crișuri continuă să muncească în condiții extreme la Vărșand, pentru salvarea barajului din Ungaria!  Se lucrează zi-lumină la Vărșand, pentru îndepărtarea din râul Criș a vechiului pod de lemn, smuls de viitură. Angajații Administrației Bazinale de Ape Crișuri muncesc în condiții foarte grele, pe rupere de nori, pe cod portocaliu de vijelie, pentru a stabiliza situația de pe Criș, în comuna Pilu, acolo unde grinzile vechiului pod de lemn amenință cu distrugerea unui baraj în Ungaria. Intervenția angajaților Administrației Bazinale de Ape Crișuri a fost salutar“, a spus șeful CJ Arad, Iustin Cionca.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole