VEST: un mort și doi răniți în urma unui grav accident rutier – două mașini s-au lovit frontal

Un accident rutier a avut loc joi pe DN74, în zona comunei Buceş din judeţul Hunedoara, fiind implicate două autoturisme. În urma impactului dintre cele două maşini, un bărbat a murit, iar alte două persoane au fost rănite. Circulaţia rutieră a fost întreruptă pe ambele sensuri, în zona accidentului.

ISU Hunedoara a intervenit la accidentul care a avut loc joi pe DN74, cu echipaje de descarcerare.

Două echipaje operative ale Secţiei de pompieri Brad au intervenit, astăzi, pentru descarcerarea şi acordarea ajutorului medical calificat persoanelor accidentate în urma impactului deosebit de violent dintre două autoturisme.  Accidentul s-a produs pe DN 74, în localitatea Miăileni, comuna Buceş”, a transmis ISU Hunedoara.

Două persoane au fost rănite, iar o a treia a decedat.

Pompierii sosiţi la locul evenimentului, au găsit una dintre victime, şoferul unui  autoturism, încarcerat şi cu traumatisme incompatibile cu viaţa. Celelalte două victime, conştiente şi cooperante, aflate în cel de-al doilea autoturism, au fost asistate medical la faţa locului, de către echipajele SMURD şi SAJ şi ulterior s-a asigurat transportul acestora la Centrul de Primiri Urgenţe din municipiul Brad”, a mai precizat ISU Hunedoara. 

Circulaţia pe DN 74 a fost întreruptă, pe ambele sensuri, pe porţiunea cuprinsă între localităţile Crişcior şi Buceş.

Poliţiştii au întocmit dosar penal, în urma accidetului şi urmează să stabilească exact cum s-a produs.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole