VEST: un cal a fost salvat nevătămat dintr-un canal de 8m adâncime și 4m lățime în care căzuse – misiunea de scoatere a animalului a durat circa două ore

Pompierii militari din cadrul Secției Oravița au fost solicitați să intervină pentru scoaterea unui cal căzut într-un canal de aproximativ 8 m adâncime și 4 m lățime.

Animalul se afla acolo de ceva vreme și nu se putea mișca.

Proprietarul animalului a încercat ore bune extragerea acestuia și, văzând că nu reușește, a sunat la numărul unic de urgență 112 ca să ceară ajutorul pompierilor. În momentul în care au ajuns la locul evenimentului, pompierii au văzut că animalul era blocat în canal și aveau nevoie să găsească o metodă de a-l scoate în siguranță. Astfel, sprijinit de ceilalti membrii ai echipajului, unul dintre pompieri, 𝐩𝐥𝐭. 𝐚𝐝𝐣. 𝐁𝐢𝐥𝐚𝐯 𝐀𝐧𝐝𝐫𝐞𝐢, a fost coborât în canal cu ajutorul corzilor de salvare, a legat calul cu chingi pentru a putea fi extras cu un utilaj tip macara, pus la dispoziție de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei Anina, care a sprijinit operațiunea de salvare“, a transmis ISU Caraș-Severin.

Misiunea, care a durat aproximativ două ore, a fost una cu final fericit, iar calul a fost salvat și redat proprietarului, fără să fi fost rănit.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole