VEST: un autobuz a luat foc – în momentul producerii incidentului în autobuz se aflau 25 de pasageri

Un incendiu a izbucnit marți la compartimentul motor al unui autobuz aflat în orașul Chișineu-Criș. La fața locului au intervenit de urgență pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Chișineu-Criș, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, focul a fost localizat rapid, iar intervenția este în desfășurare pentru lichidarea completă a incendiului.

În momentul producerii incidentului, în autobuz se aflau 25 de pasageri. Toate persoanele s-au autoevacuat în siguranță, fără a necesita îngrijiri medicale.

Cauza probabilă a incendiului va fi stabilită după finalizarea intervenției. Autoritățile monitorizează în continuare situația.

Recomandările noastre