VEST: un Audi de 25.000 de euro, căutat de autorităţile din Elveţia, găsită în oraşul Bocșa – ar fi fost cumpărat fără a fi achitată întreaga contravaloare

Un autoturism în caloare de 25.000 de euro care a fost căutat de autorităţile din Elveţia a fost găsit în curtea unui bărbat din oraşul Bocşa, judeţul Caraş-Severin. Acesta a cumpărat maşina din Elveţia, dar nu a achitat întreaga contravaloare a acesteia.

Poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin s-au sesizat din oficiu privind săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar în cauză a fost dispusă indisponibilizarea unui autoturism estimat la peste 25.000 de euro, căutat de autorităţile din Elveţia”, a transmis IPJ Caraş-Severin.

Poliţiştii au stabilit, în urma cercetărilor, că autoturismul a fost adus în ţară de un bărbat de 54 de ani, din Bocşa, după ce acesta ar fi fost achiziţionat din Elveţia fără a fi achitată întreaga contravaloarea a acestuia.

Autoturismul a fost introdus în camera de corpuri delicte a inspectoratului, până la definitivarea procedurilor de restituire către autorităţile elveţiene”, a mai precizat IPJ Caraş-Severin.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole