VEST: sărbătoare în Poiana Narciselor – îndrăgostiții sunt invitați în fâneață, să admire florile – cântă Vlăduţa Lupău, Zestrea Gugulanilor sau Rapsozii Maramureşului

Cea de-a 13-a ediție a Sărbătorii Narciselor va avea loc la Zervești, în Caraș Severin, în 14 mai.

Primăria Turnu Ruieni organizează, ca în fiecare an, Sărbătoarea Narciselor de la Zervești, localitate aflată la aproximativ 10 kilometri de Caransebeș.

De la ora 11,00, publicul este invitat în fâneață pentru a admira delicatele flori în cadrul unei serbări câmpenești.

Atmosfera va fi întreținută de solista Maria Hurduzeu și de ansamblurile: Armenişana, Junii Gugulani, Zestrea Gugulanilor și Rapsozii Maramureşului. Pe scenă vor urca şi alți artişti, precum Olguţa Berbec, Remus Novac și Vlăduţa Lupău.

Sărbătoarea Narciselor de la Zervești a început în 1965, însă după 1990 a fost suspendată, urmând să fie reluată în anii 2000.

Poiana Narciselor de la Zervești este o rezervație naturală care are o suprafață de aproximativ 30 de hectare, unde narcisele de munte cresc spontan.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole