VEST: procurorii din Arad suspendă protestul privind pensionarea magistraților – în funcție de evoluția situației se va analiza dacă va fi reluat protestul

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad și cei din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad au decis suspendarea protestului declanșat ca urmare a modificărilor legislative privind pensionarea magistraților.

Decizia a fost luată în unanimitate în cadrul Adunărilor Generale ale procurorilor, urmând ca activitatea să revină la normal începând de miercuri, 22 octombrie 2025. Totodată, se precizează că Adunările Generale vor fi convocate ulterior, în funcție de evoluția situației, pentru a analiza dacă este necesară reevaluarea măsurilor de protest.

Măsura vine după ce Curtea Constituțională a decis că legea privind pensionarea magistraților este neconstituțională. De asemenea, Curtea de Apel Ploiești a anunțat că renunță la protestul declanșat în aceeași cauză.

Toate cauzele aflate pe rol la instanțele din Arad vor fi judecate începând de miercuri.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole