VEST: peste 100 de gospodării inundate şi 42 de oameni evacuaţi din trei sate din Hunedoara în urma unei viituri

Trei sate care aparţin de comuna Baia de Criş din judeţul Hunedoara au fost grav afectate de viituri, în urma ploilor puternice de duminică. Noaptea trecută peste 100 de gospodării au fost inundate şi 42 de oameni au fost evacuaţi din calea apelor.

Satele afectate de ploile torenţiale care au produs viituri puternice sunt Rişculiţa, Rişca şi Baldovin din comuna Baia de Criş.

Pompierii Secţiei Brad şi ai Detaşamentului Deva din  cadrul I.S.U. Hunedoara au intervenit cu 20 de mijloace tehnice pentru a pune în siguranţă atât persoanele afectate de inundaţii, cât şi bunurile materiale şi animalele aflate în pericol. Salvatorii hunedoreni au evacuat din locuinţe 42 de locuitori ai satului Rişca şi au salvat 11 animale din gospodăriile unde a pătruns apa. La această ora, pompierii intervin cu motopompe de capacitate medie şi mare pentru evacuarea apei”, a transmis ISU Hunedoara.

În acelaşi timp, echipe de drumari acţionează pentru eliberarea de aluviuni şi pentru reparaţiile necesare la Drumul Judeţean 762, care este blocat între Rişculiţa şi Baldovin.

Alimentarea cu energie electrică a celor trei localităţi inundate a fost întreruptă şi se lucrează pentru reluarea furnizării curentului electric.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole