Timiș: 18 cetățeni din Nepal și Bangladesh prinși la Jimbolia și Cruceni când au încercat să treacă ilegal frontiera

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliţiei de Frontieră Cruceni și Jimbolia, judeţul Timiș, au depistat două grupuri formate șapte, respectiv șase cetăţeni din Nepal, toți cu permise de ședere valabile pe teritoriul, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Serbia.

Și frontieriștii din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Lunga au depistat cinci cetățeni din Bangladesh în tentativă de trecere ilegală a frontierei.

“În data de 13.05.2023, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliţiei de Frontieră Cruceni și Jimbolia – I.T.P.F. Timişoara au declanşat  acţiuni specifice pe linia combaterii migraţiei ilegale în urma cărora au depistat două grupruri formate din  șapte respective, șase cetăţeni străini care se deplasau pe jos, din interiorul țării spre frontiera cu Sebia. Persoanele în cauză, care nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost duse la sediile sectoarelor pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că cei treisprezece cetățeni străini sunt cetățeni din Nepal, cu vârste cuprinse între 24 și 43 de ani, toți având permise de ședere valabile pe teritoriul României. Din primele declarații a rezultat că aceștia au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Serbia, cu intenţia de a ajunge în Grecia“, se arată într-un comunicat de presă al Poliției de Frontieră.

Prinși la Jimbolia când au încercat să treacă ilegal frontiera.

Și colegii din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Lunga au depistat, în data de 14.05.2023, cinci cetățeni din Bangladesh care dețineau vize de muncă pe teritoriul țării noastre și care au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Serbia. În toate cele trei cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativa de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmand a fi luate măsurile legale care se impun“, mai arată sursa citată.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole