Vest: o mașină de lux americană confiscată la frontieră – autoturismul cumpărat cu 75.000 de euro în Italia figura furat din Canada

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Porțile de Fier I au descoperit un autoturism de lux, în valoare de aproximativ 350.000 de lei, semnalat ca fiind furat de autoritățile din Canada. Vehiculul a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor.

Incidentul a avut loc în data de 19 iulie 2025, la ora 20:30, când un cetățean italian în vârstă de 55 de ani s-a prezentat pentru controlul de frontieră, la volanul autoturismului, pe sensul de intrare în România. În urma verificărilor în bazele de date, polițiștii de frontieră au constatat că mașina figurează ca fiind furată, alerta fiind emisă de autoritățile canadiene. Conducătorul auto a declarat că nu avea cunoștință despre faptul că autoturismul ar fi fost furat și că l-a achiziționat din Italia pentru suma de 75.000 de euro“, a transmis Poliția de Frontieră Timișoara.

Autoturismul a fost indisponibilizat la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Drobeta Turnu Severin, iar în cauză s-au demarat cercetări pentru clarificarea situației. La finalizarea acestora, vor fi dispuse măsurile legale care se impun.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole