VEST: o biserică de lemn, din 1713, a fost restaurată printr-un proiect european de 3,8 milioane lei

Biserica de lemn de la Ersig este cea mai veche de acest fel din Caraș-Severin, dar vârsta ei exactă nu e cunoscută.

Un act din urmă cu aproape un secol preciza că lăcașul „este zidit în 1713, an ce se află inscripţionat pe stâlpul de lemn al peretelui din Sfânta Biserică”.

Numai că însemnul a dispărut odată cu renovarea din anul 1979, așa că singura inscripție vizibilă care poate să îi certifice vechimea e cea care face referire la anul 1767, scoasă la iveală după curățarea iconostasului.

Lăcașul cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului” e construit în tehnica „în căței” („în stobori”, în graiul local), adică pornește de la o structură de stâlpi prinși în tălpi și cununi. Pereții din lemn sunt căptușiți cu lut frământat cu paie, iar acoperișul e din șindrilă, cu un turn realizat în stil baroc vienez.

Este una dintre puținele biserici care au scăpat de incendiul turcesc din timpul războiului ruso-turc, iar astăzi se pregătește să îi întâmpine din nou pe oameni, printr-un proiect de restaurare în valoare de 3,8 milioane lei (3,7 milioane lei – fonduri nerambursabile).

Proiectul, finalizat în vara acestui an, a fost implementat prin Agenția de Dezvoltare Regională Vest, Programul Operațional Regional 2014 – 2020, axa prioritară 5 –  Imbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole