VEST: nereguli grave descoperite de OPC la restaurante din Herculane, Piatra Scrisă și Caransebeș – a fost dispusă închiderea temporară a activității – carne în saci depozitată pe jos, mâncare expirată și mizerie

Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Vest a desfășurat începând cu data de 05 decembrie 2023 acțiuni de control, în cadrul comandamentului de iarnă, pe raza județului Caraș-Severin, în zona Băile Herculane-Muntele Mic-Semenic-Caransebeș).

Activitatea Comandamentului de iarnă Băile Herculane-Muntele Mic-Semenic, începând cu data 05 decembrie până pe 19 decembrie 2023, a vizat 165 de operatori economici care își desfășoară activitatea în toate zonele menționate(raza județului Caraș-Severin). În urma neregulilor constatate, au fost aplicate următoarele sancțiuni:

⦁ 318 amenzi contravenționale în valoare totală de peste 1,1 milioane lei

⦁ 44 avertismente

⦁ oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme, în valoare de aproximativ 375.000 lei

⦁ oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor, pentru 35 de operatori economici.

Pentru unii dintre operatorii economici a căror prestare a serviciilor a fost oprită temporar, a fost propusă închiderea unității, pe diferite intervale de timp, sau chiar închiderea definitivă a locației.

Aceștia sunt:

⦁ Ideal Creativ Concept SRL – restaurant, Băile Herculane (propunere de închidere definitivă)

⦁ Crema Cafe & Lounge SRL – restaurant, Caransebeș (propunere de închidere temporară pe o perioadă cuprinsă între 6 și 12 luni)

⦁ II Ștefan Mioara – magazin mixt, Topleț, județul Caraș Severin (propunere de închidere temporară pe o perioadă de până la 6 luni)

⦁ Compact Trust SRL – restaurant, Slatina Timiș, județul Caraș Severin (propunere de închidere temporară pe o perioadă de până la 6 luni)

⦁ La Ceaunu Piatra Scrisă SRL – restaurant, Armeniș, județul Caraș Severin, (propunere de închidere temporară pe o perioadă de până la 6 luni)“, se arată între-un comunicat de presă.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole