VEST: minerii batjocoriți din nou de Guvern – sindicaliștii amenință cu greve din cauza Legii Pensiilor care afectează atât drepturile pensionarilor, dar şi pe cele ale actualilor angajați

Sindicaliştii din minerit şi energie, membri ai Federaţiei Naţionale Mine Energie (FNME), solicită autorităţilor modificarea prevederilor din Legea pensiilor, apreciind că acestea afectează atât drepturile pensionarilor din domeniile enumerate, dar şi pe cele ale actualilor angajaţi atunci când aceştia se vor retrage din activitate.

În Valea Jiului s-a întrunit marţi Congresul FNME, unde reprezentanţii sindicatelor au adoptat o rezoluţie prin care se aprobă declanşarea unor acţiuni de protest, inclusiv greva generală, în cazul în care din Legea pensiilor 360/2023 nu vor fi eliminate articolele care-i dezavantajează pe mineri şi energeticieni.

În perioada următoare FNME va sesiza Guvernul României privind posibilitatea declanşării unui conflict de muncă urmat de acţiuni de protest sub toate formele prevăzute de lege. În situaţia în care nu se va ajunge la soluţionarea revendicărilor noastre vom lua în calcul posibilitatea declanşării grevei generale„, se arată într-un comunicat al FNME.

Preşedintele executiv al FNME, Darius Câmpean, a declarat, că minerilor şi energeticienilor trebuie să li se păstreze aceleaşi condiţii de pensionare deoarece „lucrează şi vor lucra în aceleaşi condiţii de muncă foarte grele şi periculoase„.

În acest context, FNME solicită partidelor politice eliminarea din lege a articolelor despre care susţine că determină o discriminare în timp între persoanele „care au desfăşurat o activitate în aceleaşi condiţii de muncă şi revenirea la articolele din vechea lege – Legea 263„.

Sindicatele asociate FNME cuprind peste 12.000 de salariaţi din Complexul Energetic Oltenia, Societatea Nuclearelectrica – CNE Cernavodă, Hidroserv SA, Hidroelectrica SA, Compania Naţională a Uraniului, Complexul Energetic Valea Jiului.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole