VEST: grav accident rutier cu 5 victime după ce un TIR a intrat pe contrasens și a lovit o mașină – a frânt încercând să evite o impactul cu o autoutilitarăși a pierdut controlul volanului

Pompierii Detașamentului Deva au fost solicitați, marți, să intervină la un accident rutier care a avut loc pe DN 76, în localitatea Vălișoara.

La fața locului, echipajele pompierilor, polițiștilor și ale SAJ au constatat că în urma coliziunii dintre un camion (neîncărcat) și un autoturism au rezultat 4 victime, neîncarcerate. Cele 4 persoane, aflate în autoturismul implicat în accident, prezentau traumatisme, dar erau conștiente și cooperante. Victimele, 2 bărbați și 2 femei, au fost transportate la UPU Deva cu 2 ambulanțe SAJ și una SMURD. Șoferul autocamionului a refuzat transportul la spital. De asemenea, în urma evenimentului rutier, echipajele de pompieri au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor, care se impun în astfel de situații“, a transmis ISU Timiș.

În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului autotrenului, a conducătorului autoturismului și a trei pasageri din autoturism, cu vârste cuprinse între 40 și 67 de ani.

Echipa operativă care s-a deplasat la fața locului a stabilit faptul că un bărbat în vârstă de 60 de ani, din comuna Crișcior, în timp ce conducea un autotren cu semiremorcă din direcția Brad-Deva, a frânat încercând să evite o impactul cu o autoutilitară care circula pe direcția Deva-Brad și era angajată în depășirea unui autoturism, iar timpul frânării a pierdut controlul direcției de mers și a pătruns pe contrasens, întrând în coliziune cu autoturismul condus de un bărbat în vârstă de 40 ani, din comuna Vața de Jos, care circula din direcția Deva-Brad“, arată IPJ Timiș.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole