VEST: grav accident pe DN6 drumul morții în comuna Constantin Daicoviciu – patru persoane au fost rănite în urma unui carambol în care au fost implicate două mașini și un TIR

Un autotren încărcat cu aliaje din aluminiu şi două autoturisme au fost implicate, joi după amiază, într-un accident produs în judeţul Caraş Severin, pe DN 6 Caransebeş-Lugoj, în urma evenimentului patru persoane fiind rănite şi transportate la spital.

Evenimentul rutier a avut loc pe DN 6 Caransebeş-Lugoj, la kilometrul 469+900 de metri, la ieşirea din localitatea Constantin Daicoviciu. În accident sunt implicate un autotren înmatriculat în Bulgaria, încărcat cu aliaje din aluminiu, şi două autoturisme.

La faţa locului s-au deplasat o autospecială de stingere, un echipaj de descarcerare, o ambulanţă SMURD şi două ambulanţe de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Caraş Severin.

În urma impactului, au rezultat cinci victime. Patru dintre acestea, trei adulţi şi un minor, au fost preluate de către ambulanţele SMURD şi SAJ şi transportate la spital pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate”; transmite ISU Caraş-Severin.

În urma evenimentului circulaţia rutieră pe DN 6 a fost oprită.

Joi, la ora 13.33, pe DN 6, în localitatea Constantin Daicoviciu s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a 4 persoane, accident în care au fost implicate două autoturisme și un ansamblu de vehicule. Din primele cercetări s-a stabilit că în timp ce un bărbat de 52 de ani, conducea un autoturism pe DN6, din direcția Lugoj către Caransebeș, la km 468, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ar fi intrat în coliziune cu semiremorca unui ansamblu de vehicule condus de un cetățean bulgar, care circula în direcția opusă, fiind ulterior proiectat într-un alt autoturism, înmatriculat în județul Gorj, care circula din direcția Caransebeș către Lugoj. În urma accidentului a rezultat rănirea a 4 persoane, care au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilometru, rezultând că nu se aflau sub influența alcoolului“, a transmis IPJ Caraș-Severin.  

Recomandările noastre

Cele mai citite articole