VEST: accident rutier pe DN 7 între trei autovehicule – trei adulți și un minor au fost răniți și transportați la spital

Luni, 22 decembrie 2025, în jurul orei 14:30, pompierii militari arădeni au intervenit la un accident rutier produs între trei autovehicule, pe drumul dintre localitățile Vladimirescu și Mândruloc.

La fața locului au acționat forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, alături de două ambulanțe SAJ.

În urma impactului, patru persoane – trei adulți și un minor – au fost rănite. Toate victimele erau conștiente, cooperante și neîncarcerate și au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale și investigații suplimentare.

Recomandările noastre