Urseni rămâne luni fără gaz

Delgaz Grid finalizează, în această săptămână, o lucrare de extindere a rețelei de gaze naturale din localitatea Urseni, care permite racordarea de noi consumatori la rețeaua de distribuție.

Investiția totală se ridică la aproximativ 350.000 de lei și a constat în extinderea conductelor și branșamentelor pe o lungime de aproximativ 1,4 kilometri, pe mai multe străzi din satul Urseni, comuna Moșnița Nouă.

„Pentru cuplarea noilor conducte și branșamente la sistemul de distribuție, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale luni, 4 iulie, între orele 9:00-18:00, în tot satul Urseni. Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute”, transmite Delgaz Grid.

Colterm întrerupe vineri apa caldă la PT Păltiniș

În vederea finalizării de lucrări aferente proiectului „Retehnologizarea sistemului centralizat de termoficare din Municipiul Timișoara în vederea conformării la normele de protecția mediului privind emisiile poluante în aer și pentru…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole