Două accidente rutiere grave, produse în județul Hunedoara, s-au soldat cu moartea unui bărbat și rănirea gravă a unei alte persoane.
Primul accident a avut loc duminică dimineața, în localitatea Bretea Strei, unde un autoturism s-a izbit violent de un cap de pod. La fața locului au intervenit echipaje ale Detașamentului de Pompieri Hunedoara și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
Potrivit autorităților, șoferul autoturismului, un bărbat în vârstă de 74 de ani, a fost proiectat în afara mașinii în urma impactului. Acesta a fost găsit în stare gravă și inconștient, iar cadrele medicale au început imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, victima nu a răspuns manevrelor, fiind declarat decesul.
Cel de-al doilea accident s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe Autostrada A1, la kilometrul 366, între Orăștie și Sebeș. Un autoturism a intrat în remorca unui camion, cele două vehicule deplasându-se pe aceeași direcție de mers.
La intervenție au participat echipaje ale Detașamentului de Pompieri Orăștie și un echipaj SAJ. Șoferul autoturismului a fost găsit încarcerat și inconștient. După acordarea primului ajutor, victima a fost transportată la UPU Alba Iulia pentru îngrijiri medicale de specialitate. Șoferul camionului nu a avut nevoie de asistență medicală.
