Timiș: bărbat prins când transporta 25,6 mc de material lemnos din specia gorun, carpen și fag fără acte de proveniență

Polițiștii Secției 10 Poliție Făget, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza localității Zolt, joi, 20 iulie, au procedat la efectuarea semnalului regulamentar de oprire al unui ansamblu de vehicule ce transporta material lemnos.

Polițiștii au stabilit că ansamblul de vehicule, format din cap tractor și semiremorcă, era condus de un bărbat de 38 de ani.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că bărbatul nu deținea documente legale de proveniență pentru materialul lemnos transportat, fiind dispusă confiscarea cantității de 25,6 metri cubi, din specia gorun, carpen și fag. De asemenea, a fost indisponibilizat ansamblul de vehicule utilizat la transportul materialului lemnos, până la finalizarea cercetărilor„, transmite IPJ Timiș.

Polițiștii întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de transport cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase, în volum de peste 10 mc, neînsoțite de documentele specifice de transport.

Foto: Arhivă

Recomandările noastre

Cele mai citite articole