Un fast food și un magazin au fost deschise la Lugoj fără autorizația de funcționare. Primăria trece la amenzi, dar lugojenii criticată decizia autorităților

Primarul municipiului Lugoj, Claudiu Buciu, a fost aspru critica de lugojeni pentru că restaurantul Spartan și magazinul Pepco, deschise fără avizele necesare, sunt amendate de primărie. Edilul spune că situația este inacceptabilă, chiar dacă populația se opune măsurilor luate de autorități.

“Astăzi s-au inaugurat un nou fast food în Lugoj și un nou magazin general. Ambele cu nume foarte cunoscut. Ambele și-au început activitatea fără a fi obținut autorizația de funcționare din partea Primăriei Municipiului Lugoj. Restaurantul nu a obținut autorizația din partea DSV, instituția care verifică, în principal, condițiile cu privire la igienă.  Magazinul nu a obținut autorizația IGSU de securitate la incendiu. Imediat ce vor obține aceste autorizații, Primăria va emite, la rândul ei, autorizația de funcționare pentru cele două activități. Până atunci agenții economici vor fi sancționați conform legislației în vigoare”, a fost reacția lui Claudiu Buciu.

Siguranța oamenilor mai importantă

“Am rămas însă surprins de faptul că această situație – respectarea legii, respectiv neeliberarea autorizațiilor de funcționare – este criticată de unii lugojeni. Instituțiile avizatoare au un rol esențial în apărarea intereselor consumatorilor. Dacă DSV nu emite aviz de funcționare înseamnă că nu sunt respectate sau nu au fost verificate încă cerințele legii cu privire la siguranța alimentară. Dacă IGSU nu emite aviz de funcționare înseamnă că nu sunt respectate sau nu au fost încă verificate cerințele legii cu privire la siguranța exploatării spațiilor în raport cu riscul producerii de incendii”, consideră primarul Lugojului.

Lugojul a fost condus în stil mafiot

“Dacă cineva crede că aceste instituții au rol decorativ sau că aplicarea legii este opțională, înseamnă că are o percepție total eronată cu privire la modul cum funcționează o societate normală. Dacă legile sunt considerate opționale la fiecare colț de stradă, nu vom avea niciodată siguranța că avem drepturi și vom trăi mereu cu teama și sub pericolul încălcării acestora de către oricine. Faptul că Lugojul a fost condus în stil mafiot de către fosta administrație nu mă va face să renunț la aplicarea strictă a legii, indiferent pe cine deranjez. Doar astfel vom asigura un climat de siguranță, de concurență loială și de respect reciproc între noi, locuitorii Lugojului. Unii s-au obișnuit să-și creeze avantaje prin corupție. Nu mai merge. Toți trebuie să avem șanse egale. Dacă nu vă place, practicați-vă obiceiurile în altă parte!  Eu nu voi permite ca tinerii și copiii noștri să crească cu credința că încălcarea legii e cheia succesului în viață”, spune în încheiere Claudiu Buciu.

Primăria a luat decizia, conform primarului, de  a aplica celor două societăți amenda zilnic, prin Poliția Locală, până vor intra în legalitate.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole