Echipele STPT desfășoară în această perioadă lucrări ample la una dintre cele mai importante intersecții din rețeaua de tramvaie din Timișoara – cea dintre bulevardele Regele Carol I și General Ion Dragalina.
Lucrările constau în înlocuirea completă a intersecției de linii, cu scopul de a asigura un transport public mai sigur, mai silențios și mai eficient. Intervențiile fac parte din programul de modernizare a infrastructurii de tramvai derulat la nivelul municipiului și presupun întreruperea circulației tramvaielor în zonă pe durata execuției.
Termenul estimat de finalizare este 18 august 2025. Până atunci, echipele de muncitori lucrează într-un ritm susținut, astfel încât impactul asupra mobilității urbane și disconfortul pentru călători să fie menținute la un nivel minim.
