Un bărbat care încerca să fure din poșeta unei femei în tramvaiul 6 a fost prins de polițiștii locali

Polițiștii locali au prins, astăzi, în jurul orei 11.15, în zona Traian, un bărbat suspect de furturi din buzunare și poșete.

Cel în cauză se afla în tramvaiul 6, în Piața Traian, când a deschis poșeta unei femei mai în vârstă și a băgat mâna încercând să-i sustragă portofelul.

„Imediat femeia a simțit ce se întâmplă și a început să strige după ajutor. Polițiștii locali aflați chiar în stația mijlocului de transport au urcat imediat și l-au preluat pe bărbat care devenise agitat, motiv pentru care s-au folosit cătușele din dotare. Acesta a fost adus la sediul Poliției Locale pentru identificare, stabilindu-se că se numește C.D., are 59 de ani și domiciliul în Timișoara. Bărbatul nu este la prima abatere, fiind condamnat în trecut tot pentru fapte de acest gen. El a fost predat pentru continuarea cercetărilor polițiștilor de la Secția 1”, transmite Poliția Locală Timișoara.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole