Troleibuz în flăcări lângă Timișoara

Pompierii timișeni au fost solicitați, în jurul orei 17:15, să intervină pentru lichidarea unui incendiu la compartimentul motor al unui troleibuz din cadrul serviciului de transport public, pe strada Plopilor din Ghiroda.

La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială de primă intervenție și comandă; 2 autospeciale de stingere și un efectiv de 11 pompieri.

„La sosirea echipajelor la locul intervenției, incendiul se manifesta la compartimentul motor și în partea din spate a autovehiculului. Pompierii au intervenit rapid, astfel incendiul nu s-a extins, acesta fiind lichidat la ora 17:26. În mijlocul de transport se aflau 6 călători și șoferul. Aceștia s-au autoevacuat până la sosirea echipajelor de intervenție”, transmite ISU Timiș.

Nicio persoană nu a necesitat îngrijiri medicale.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole