Pompierii au fost solicitați să intervină luni dimineață la un accident rutier pe DN 69, în apropierea localității Sânandrei. Un autotren și o mașină s-au izbit puternic. Trei oameni au fost răniți, iar unul dintre șoferi a încarcerat.
La locul accidentului s-au deplasat de urgență o autospecială de descarcerare, o autospecială de primă intervenție, două echipaje SMURD și 13 pompieri.
„În accident au fost implicate un autotren în care se afla doar șoferul și un autoturism în care se aflau 2 persoane.
În urma impactului, șoferul autoturismului a rămas încarcerat, victima este inconștientă, se lucrează pentru extragerea acesteia. Pasagerul din autoturism se afla pe carosabil la sosirea echipajelor de intervenție, conștient, cu politraumatisme.
Șoferul autotrenului este preluat de un echipaj medical pentru a fi evaluat medical, urmând a fi transportat la spital”, transmite ISU Timiș.