Tineretul social-democrat din Timișoara: școlile se închid deoarece caloriferele sunt în grevă din cauza lipsei de competență a autorităților locale de mai bine de 10 ani

TSD Timișoara consideră că situația prin care trece municipiul, cu școli care se închid din cauza frigului, este o consecință a lipsei de competență a autorităților locale de mai bine de 10 ani.

„După cum știm cu toții, școlile din Timișoara au început să se închidă rând pe rând, deoarece caloriferele sunt în grevă.  Motivele care stau la baza grevei sunt foarte simple: lipsa de competență a autorităților locale de mai bine de 10 ani.  Perioadă în care nu am avut un singur edil al orașului. Din păcate, liberalii timișoreni, acești brătieni made in China, uită faptul că #Timișoara a fost condusă pentru o lungă perioadă de timp de către Nicolae Robu și alte personaje demne de un reportaj Recorder. Problemele Colterm au apărut în mandatul acestuia.  Ipocrizia cu care vin și aruncă toată vina pe actuala administrație, postând în pacienți suferind de Alzheimer, mă dezgustă. Actualul primar al Timișoarei, Dominic Fritz, și echipa acestuia sunt vinovați pentru faptul că nu au ascultat, pentru că au numit specialiști închipuiți în tratarea problemelor Colterm și pentru că au dat dovadă de incompetență managerială în tot acest timp. Atât PNL, cât și USRPLUS, sunt vinovați pentru că mii de copii din Timișoara nu au parte de condițiile necesare pentru a învăța la școală.”, spune Răzvan Barta, președintele TSD Timișoara.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole