Timișoara: zona Pieței Badea Cârțan va fi reconfigurată – fără slalom printre mașini și dubițe – vor fi locuri de parcare civilizate, culoar pentru tramvaie și străzi mai aerisite

Primăria Municipiului Timișoara demarează un proiect de reconfigurare a zonei Piața Badea Cârțan, astfel încât accesul cumpărătorilor să fie mai facil și mai sigur, străzile să fie mai aerisite, iar circulația tramvaielor să nu mai fie îngreunată de mașinile care circulă pe linii.

Astfel, de-a lungul liniei de tramvai, pe un tronson de peste 150 de metri, vor fi montate separatoare de trafic, care vor asigura o călătorie mai rapidă și mai eficientă cu tramvaiul. Totodată, în urma lucrărilor de reamenajare a zonei, vor rezulta în jur de 130 de locuri de parcare.

Am avut discuții și cu cei din piață, dar și cu cei care își fac cumpărăturile în mod frecvent în Badea Cârțan și am ajuns la câteva soluții pentru ca întreaga zonă să devină mai accesibilă tuturor. Este o zonă foarte tranzitată și tot timpul aglomerată și prin intervențiile pe care le facem acolo vrem să facilităm accesul timișorenilor în piață, fie că vin cu tramvaiul, mașina personală sau pe jos”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Într-o primă etapă, începând de joi, sunt prevăzute lucrări pe un teren degradat, unde vor fi amenajate 9 locuri de parcare. Urmează intervenții în zona din spatele pieței, care, în prezent, este aproape blocată de microbuzele cu marfă.

Lucrările presupun reparații la carosabil și reamenajarea locurilor de parcare, astfel încât, la final, strada să fie mai aerisită, iar cumpărătorii să nu mai fie nevoiți să facă slalom printre mașini și dubițe pentru a ajunge la tarabe.

Pentru executarea lucrărilor, traficul va fi restricționat în perioada 04.04.2024 – 29.05.2024.

Circulația rutieră va fi închisă pe breteaua rutieră existentă adiacent Pieței Badea Cârțan, tronsonul de drum cuprins între strada Simion Bărnuțiu și Splaiul Peneș Curcanul.

În cea de-a doua etapă, vor fi montate separatoarele de trafic și vor fi amenajate locuri de parcare în fața pieței, de o parte și de alta a liniei de tramvai.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole