Timișoara: una dintre victimele exploziilor de la Crevedia se află internată la Spitalul Județean – respiră spontan şi are o evoluţie clinică favorabilă

Trei pacienţi răniţi în urma exploziilor de la Crevedia se află internaţi în continuare în spitale, unul dintre aceştia fiind intubat şi ventilat mecanic, a informat, luni, Ministerul Sănătăţii.

Potrivit unui comunicat, doi pacienţi se află internaţi în spitale din străinătate şi unul în România la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Pius Bînzeu” din Timişoara.

Pacientul aflat la Timişoara respiră spontan şi are o evoluţie clinică favorabilă.

Pacientul transferat la Milano şi ulterior într-o altă unitate medicală din Italia, înalt specializată în domeniu, cu arsuri pe peste 90% din suprafaţa corpului este intubat şi ventilat mecanic, stabil hemodinamic şi necesită suport vasopresor intensiv.

Un alt pacient transferat la Milano cu suprafaţă corporală arsă peste 45% respiră spontan, stabil hemodinamic, iar evoluţia clinică este favorabilă şi este monitorizat intensiv continuu.

Au fost externaţi 49 de pacienţi, 41 din spitale din ţară şi opt din străinătate, iar şase au decedat.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole