Timișoara: un bărbat prins când fura băutură din magazinul Carrefour Piața 700 – parfumuri contrafăcute și ochelari de soare confiscați în zona Iosefin – doi tineri reținuți deoarece se drogau la Gara de Nord  

Bărbat care a sustras produse dintr-un magazin din zona Pieței 700 și tineri care consumau substanțe interzise în zona Gării, depistați de polițiștii locali

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Patrulare și Control Spațiu Public au efectuat, în ultimele zile, verificări atât în apropierea mijloacelor de transport, cât și în apropierea piețelor din municipiu, în vederea depistării persoanelor care nu respectă legislația referitoare la ordinea și liniștea publică.

În zona Pieței 700, la magazinul Carrefour de pe Strada C. Brediceanu, un bărbat care a sustras mai multe produse, în special băutură, a fost surprins în flagrant și predat polițiștilor de la Secția 1 pentru continuarea cercetărilor. În zona Gării de Nord, în apropierea stației de troleibuz, doi tineri care au devenit agitați la vederea patrulei, au fost verificați de polițiștii locali, constatându-se că se aflau sub influența substanțelor interzise. De altfel, la controlul corporal efectuat asupra acestora, a fost găsit un plic cu substanțe de culoare verde-olive și mai multe țigarete confecționate artizanal. A fost întocmită documentația în vederea predării cazului către polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara“, a transmis Poliția Locală.

Totodată, au fost confiscate 20 de parfumuri contrafăcute și cinci perechi de ochelari de soare de la persoane care se ocupau în mod ilegal cu comerțul ambulant, în zona Iosefin.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole