Timișoara: un avion a aterizat de urgență pe Aeroportul Traian Vuia din cauza unei alarme cu bombă – un polonez care a pierdut avionul a dat alarma şi a sperat că aeronava va reveni la sol să-l ia și pe el

O aeronavă cu pasageri, care efectua un zbor charter din Polonia spre Egipt şi care a aterizat de urgenţă în noaptea de joi spre vineri pe Aeroportul Internaţional Timişoara (AIT) Traian Vuia, în urma anunţării prezenţei unei bombe la bord, va pleca vineri după-amiază spre destinaţia iniţială, alarma dovedindu-se a fi falsă, a declarat purtătorul de cuvânt al AIT, Călin Petrescu.

Potrivit sursei citate, a fost activat planul roşu de intervenţii, aeronava a fost garată într-un spaţiu mai îndepărtat de terminal, cei 124 de pasageri şi şapte membri ai echipajului au fost debarcaţi şi cazaţi la un hotel, iar trupele antitero ale SRI au făcut verificările şi au constatat că a fost o alarmă falsă.

O aeronavă care efectua un zbor charter din Polonia spre Hurghada (Egipt) a aterizat în noaptea de joi spre vineri, de urgenţă, pe Aeroportul Internaţional Timişoara (AIT) Traian Vuia, după ce a fost anunţată prezenţa unei bombe în aeronavă. În avion se aflau 124 de pasageri şi şapte membri ai echipajului. Imediat a fost activat planul roşu şi mai multe ambulanţe, dar şi echipe de pompieri au sosit de urgenţă la aeroport. De asemenea, a fost prezentă şi o echipă antitero a Serviciului Român de Informaţii (SRI). Aeronava a aterizat la Timişoara în condiţii de siguranţă, a fost garată într-o zonă mai îndepărtată de terminal, pasagerii au fost evacuaţi imediat din avion, iar trupele SRI au început procedura de verificare. După o oră s-a constatat că a fost vorba despre o alarmă falsă şi a fost dezactivat şi planul roşu. Pasagerii au fost preluaţi din aeroport şi duşi la hotel, unde au rămas peste noapte. Aeronava pleacă astăzi spre Hurghada, la ora 14,30„, a precizat purtătorul de cuvânt Călin Petrescu.

Un cetăţean din Polonia ar fi fost cel care a anunţat prezenţa unei bombe la bordul avionului care efectua o cursă charter de la Wroclaw spre Hurgada şi care a trebuit să aterizeze la Timişoara, potrivit unor surse. Bărbatul întârziase şi ratase îmbarcarea şi a sperat că aeronava va reveni la sol.

Conform aceloraşi surse, cetăţeanul polonez ar fi trebuit să se îmbarce în acest avion, însă ar fi pierdut zborul. A anunţat autorităţile ca la bordul aeronavei s-ar afla un dispozitiv explozibil, în speranţa că avionul se va întoarce din drum şi astfel se va putea îmbarca şi el spre Hurgada-Egipt.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole