La data de 03.07.2024, în timp ce desfășurau activități specifice în zona Bulevardului Iuliu Maniu, doi polițiști ai Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Timișoara au observat 3 persoane cunoscute cu activități infracționale și au pornit în urmărirea acestora, reușind să îi surprindă în flagrant în timp ce încercau să îi sustragă unei femei, în vârstă de 87 de ani, bunuri din poșetă, în timp ce aceasta se afla într-o stație de autobuz în Piața Iuliu Maniu.
“Cei doi bărbați, în vârstă de 55 și 61 de ani și o femeie, în vârstă de 61 de ani, au fost conduși la sediul poliției în vederea audierii, iar în urma probatoriului administrat au fost reținuți pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la furt, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Timiș“, a transmis Poliția Timiș.